„Doina Oltului” – 46 de ani de existență

Instituție artistică de spectacol, aflată în subordinea Consiliului Județean Olt, Ansamblul Profesionist pentru Păstrarea și Promovarea Culturii Tradiționale “Doina Oltului” s-a înființat pe data de 6 decembrie 1979, avându-l ca patron spiritual pe Sfântul Nicolae. La acea vreme s-a înființat în toate localitățile reședință de județ ansambluri folclorice profesioniste sun egida Uniunii Generale a Sindicatelor din România și sub patronajul Consiliilor Județene ale Sindicatelor toate cuprinzând în titularuti „Doina” – „Doina Oltului”, „Doina Argeșului”, „Doina Gorjului” etc. La Slatina, „Doina Oltului” s-a înființat și a funcționat până la Revoluție ca Orchestră Profesionistă de Muzică Populară, primul director fiind prof. dr. Gheorghe Stan, iar președinte al Consiliului Județean al Sindicatelor, Marin Baicu. Orchestra l-a avut ca prim dirijor, o lungă perioada de timp pe inegalabilul violonist și rapsod Ilie Chirea, la pupitrul dirijoral urmându-i alți muzicieni de prestigiu: Felix Săvescu, Dorel Manea, Costel Duță și maestrul Marin Constantin. Ca membri fondatori s-au consacrat cu „Doina Oltului” la nivel național și internațional celebri interpreți, soliștii vocali Ioana State, Mariana Baciu, Tudorița Gorjanu, Elisabeta Turcu, Mariana Tărăbuță, Ștefan Ciucă, Dan Voinicu, Nicu Vitomireanu, Ion Liu ș.a. Remarcându-se ca una din cele mai performante orchestre de muzică populară din țară, „Doina Oltului” a fost intens căutată de vedete ale muzicii populare românești care au fost fie angajați temporar, fie colaboratori permanenți: Ion Dolănescu, Maria Ciobanu, Irina Loghin, Benone Sinulescu, Gheorghe Roșoga, alături de care „Doina Oltului” a susținut concerte memorabile în turneele din țară și străinătate. După Revoluție, odată cu desființarea structurilor sindicale la nivel național și județean, s-a destructurat și „Doina Oltului”, majoritatea soliștilor și instrumentiștilor căutându-și alte angajamente artistice în diferite instituții de profil din țară care începuseră să fie constituite. Puțini membri fondatori care au mai rămas fideli printre care Ioan State, Tudorița Gorjanu, Mariana Baciu, Dan Voinicu, Ștefan Ciucă, Ion Liu și instrumentiștii Ion Bungiu, Costel Oanță, Nicu Fieraru, Firu Baciu s-au reorganizat încercând din răsputeri să păstreze vie flacăra culturii și tradițiilor muzicale oltenești. Înființara Consiliilor Județene a fost speranța dar și garanția că „Doina Oltului” își va continua misiunea și, mai mult decât atât, cp va redeveni o puternică instituție de cultură. Astfel, sub egida Consiliului Județean, „Doina Oltului”s-a reorganizat, reîntregindu-se orchestra și angajând soliști vocali tineri, deja afirmați în muzica populară. Pentru o perioadă, la conducerea ansamblului s-au perindat Dan Voicu, Anuța Cernat și Viorel Anastasiu. La scurtă vreme, profitând că în Slatina există deja un puternic ansamblu folcloric compus din cele mai valoroase talente muzicale și coregrafice de pe platforma industrială Slatina, sub denumirea de „Plaiurile Oltului”, la inițiativa mentorului mentorului acestui ancamblu maestrul coregraf Nichita Dragomira, Consiliul Județean Olt a aprobat extinderea ansablului cu o secție de coregrafie, „Doina Oltului” schimbându-i și denumirea în „Plaiurile Oltului”. Reîntregirea ansamblului sub această denumire cu statut profesionist s-a produs în 1993, când, pe structura fostului ansamblu de amatori „Plaiurile Oltului” care avea secție coregrafică și orchestră proprie, cu sprijinul președintelui Consiliului Județean de atunci, Marin Ionica, și secretarului Sică Popescu, precum și a lui Celuș Neagoe, care coordona ansamblul la nivelul municipiului. La scurtă vreme, ansamblu s-a reîntregit cu noi membrii-instrumentiști, dansatori și soliști vocali, prin unificarea cu Ansamblul Profesionist “Călușul” din Scornicești, conducerea fiind asigurată de Nichita Dragomira – director, Nicolae Luțu – director adjunct, Marin Constantin – dirijor și coregrafii Constantin Bălărău, Iliuță Brăileanu, Constantin Cioară și Alexandru Rizea. O perioadă, ansamblul a funcționat în subordinea Centrului Cultural Județean, avându-l ca director pe Visi Ghencea și director adjunct pe Nichita Dragomira, perioada cea mai prolifică din punct de vedere artistic în plan național și internațional, cu un vast repertoriu-coregrafic din toate zonele etnofolclorice ale țării. – Marele Premiu al Festivalului «Cibinium – Sibiu – 1990» – Marele Premiu al Festivalului «Mamaia Folclorică – 2002», constând într-un autoturism Dacia 1310 – Marele Premiu «Colierul de Aur» al Festivalului Internațional de Folclor de la Dijon – Franța – 2007 – Marele Premiu al Festivalului Internațional de Folclor «Dunărea – Fluviu European» – 2005 – Marele Premiu «Carnavalul Venețian» – 2008 Începând cu anul 2008, conducerea a fost preluată de solustul vocal al ansamblului, Costinel Alecsandrescu, avându-l c aadjunct pe Ginel Petre, șef secție coregrafie Daniela Mîndroc, șeful secției muzicale rămânând în continuare maestrul Marin Constantin, înlocuit, ulterior, de actualul dirijor, Cristian Dumitru, iar postul de director adjunct fiind ocupat, după plecarea lui Ginel Petre, într-o altă funcție, de actualul coordonator artistic, Cristian Ivan. Din 2008 la inițiativa directorului Costinel Alecsandrescu, ansamblul a revenit la denumirea care la consacrat  „Doina Oltului”. În această perioadă, instituția a cunoscut o importantă schimbare, în special prin promovare intensă, în festivaluri naționale și internaționale, precum și prin intermediul televiziunilor centrale. Repertoriul coregrafic și muzical a fost diversificat, având în portofoliu peste …………… dansuri, în execuția corpului de balet întinerit, care cuprinde un număr de…………… perechi de dansatori, sub coordonarea maestrei coregrafe Daniela Mîndroc. De asemenea, secțiunea muzicală coordonată de maestrul Cristian Dumitru, a fost întregită, cuprinzand….. instrumentiști și ……. soliști vocali. În această perioadă „Doina Oltului” a participat și a câștigat trofee la mari festivaluri de folclor din țară destinate ansamburilor profesioniste. În plan internațional, „Doina Oltului” a obținut trofeele festivalurilor internaționale din Serbia și Germania, două ediții consecutiv. „Doina Oltului”, prijinită permanent de Consiliul Județean Olt și domnul președinte Paul Stănescu, dispune de un sediu propriu, complet utilat și dotat, cu săli de repetiție și spații speciale, la nivel profesionist, precum și o bază materială proprie performantă: autocar și microbuz proprii, scenă mobilă, echipamente de sunet și lumini performante, precum și echipamente profesionale pentru studio propriu de înregistrare.